Sunt un spectator fidel, neobosit al discuțiilor publice având ca obiect variile propuneri de reformare ale învățământului românesc. Îmi revendic acest drept de când am simțit pe pielea mea, într-un sistem competițional nemilos, uriașa, frustranta, chinuitor de frustranta distanță care separă la start o universitate românească față de una din Olanda sau Israel (nici nu îmi permit să fac comparația cu SUA, Anglia ori Japonia). Mai bine spus, de când am realizat că, dacă lucrurile continuă în același mod, această distanță nu se va putea micșora niciodată, căci ea nu se datorează decât în parte puținătății resurselor materiale de care dispune educația în România.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu